Ceapa, eterna ceapa .. layer langa layer

In urma unei discutii avute aseara mi s-a cristalizat o noua exprimare, un nou concept .. ceapa. Ajung la concluzia ca vorbind cu ceilalti, eu/noi reusim cumva sa transpunem in cuvinte idei pe care le stim dar nu le putem exprima.

Stiu ca toate discutiile converg intr-un singur punct dar .. nu stiu inca despre el (sau nu sunt lasat sa stiu). Ce reprezinta? O transformare a ce in ce? E atat de confuz acum. Intr-un fel imi e frica sa continui, in altul ma atrage ca pe o molie o faclie in miez de noapte … e mortala dar totusi cea mai atragatoare …

Sa revenim la ceapa …  eu sunt centrul, fiecare fateta e cate un invelis care ma completeaza dar in acelasi timp ma ascund si ma protejeaza. La inceput, lumina lumineaza centrul, dar apoi .. patrunde tot mai greu si e nevoie de si mai multa energie ca sa patrunda. Nebunia are costuri mari la Electrica 🙂
In acelasi timp, tot la conceptul de ceapa … si “experienta”/”viata” de aici e tot o ceapa, fiecare fateta isi aduce beneficiile imbogatind centrul, completandu-l. Centrul e nimic fara ele, e doar un punct.

Acum realizez ca lucrurile scoase din context nu au de multe ori sens sau .. le gasim noi un sens care sa ne convina (dar atunci totul e o mare neintelegere) .. asa ca o sa incerc sa creez acest context, alocand zilnic 5 minute pentru a asterne ganduri/trairi referitoare la aceasta situatie …

Melodia de mai jos e un trigger pentru o fateta de-a mea, imi aduce aminte de neintelegerea celor din jur, de adaptarea la conditii, de protejarea nucleului prin jertfa, de durere dar in acelasi timp de o frumusete fara de margini, de o lacrima si inca una si inca una, de pace. Toate aceste triggere sunt placute, e ce ma scoate din starea de echilibru. Realizez ca frica cea mai mare e sa raman fara ele, sa raman blocat in aceea stare in care nimic nu conteaza. E o libertate si pace deplina in echilibru, dar in acelasi timp haosul ne face umani. “Echilibru in haos” … un paradox pe care inca nu stiu cum sa-l exprim ….

 

Born from silence, silence full of it
A perfect concert my best friend
So much to live for, so much to die for
If only my heart had a home

Sing what you can’t say
Forget what you can’t play
Hasten to drown into beautiful eyes
Walk within my poetry, this dying music
My love letter to nobody

Never sigh for better world
It’s already composed, played and told
Every thought the music I write
Everything a wish for the night

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *