Category Archives: Realitate

Ust Nasad #4

Mult timp a trecut de la prima incursiune in vis. Intre timp, cu ajutorul concetatenilor s-au lamurit lucruri si am aparut alte intrebari, exact ca si in realitatea acesta … apare un raspuns, ne bucuram apoi realizam ca de fapt … a facut pui šŸ™‚ .. si au mai aparut si mai multe intrebari.

Pentru un suflet iscoditor e o placere sa afle raspunsuri, dar, poate, cu timpul ce trece si experienta acumulata curiozitatea incepe sa dispara si sa apuna pe zi ce trece. Ramane doar oboseala si constientizarea ca niciodata nu vei afla TOT adevarul, the BIG PICTURE .. cine si de ce …

Sa revenim la poveste … Intre timp oroarea din partea #1 a capatat un nume .. Rumhet care e un fel de zeu ce se distreaza pe seama altora, cu putere de a impiedica moartea. Pare de origine umana, mai degraba o zeitate greceasca (capricioasa) nu una iudeo-crestina (perfect buna sau perfect rea). Noi, cei din cetate, suntem un experiment esuat si scapat de sub control al lui sau al celor ca el, sau poate doar o ferma.

Cetatea .. e un adapost in care “zeii” nu au acces. Din gandurile celor mai vechi am putut vedea cu totii o incercare a unui “zeu” de a intra aici.Ā  Prima data a incercat sa intre prin zid dar nu a putut, s-a transformat intr-o bestie cu maini ca niste unelte dar nu a reusit sa sparga zidul, nici macar sa-l zgarie. A doua oara a incercat pe sub pamant, se auzea sub cetate cum se cutremura dar zidul parea sa fie si la baza asa ca a renuntat si la aceasta sondare. Ultima incercare i-a fost fatala insa, a sarit atat de tare in sus incat sa aterizeze in interiorul cetatii, a trecut mai sus de inaltimea zidului dar cand a trecut in dreptul spatiului interior a inceput sa lumineze atat de tare ca si Soarele de aici, a implodat intr-un punct si apoi s-a rematerializat intr-o bucata de roca stralucitoare si a plutit pana a fost colectata. A fost prima si ultima incercare de a patrunde in interiorul cetatii.

De aici am tras concluzia ca nu sunt absoluti ci entitati extrem de puternice fata de noi. In jurul fiecarei cetati sunt o multime de altare pe care apar din cand in cand alte fiinte, unele ajung la cetate, altele sunt asimilate de Rumhet. Credem ca de fapt el intotdeauna castiga, pare sa se hraneasca cu frica si oroarea celorlalti. Interesanta a fost o creatura total diferita de celelalte pe care le mai vazusem, i s-a opus, a simtit ca e ceva ce o urmareste si s-a dus cu furie spre ea. O lumina a inconjurat-o si a disipat intunericul lui Rumhet. Pare simplu sa te opui, pare logic … dar … din spatele tastaturii .. acolo, e groaza ancenstrala conectata adanc in mintea ta .. curajul e un concept frumos, romantic šŸ™‚

Dupa disiparea norului negru, salvatorul nostru venise, A “salvat” mai multi actuali concetateni, ne-a dat putere, ne-a intarit. Dar, ca in orice vis frumos .Ā  s-a terminat. Printr-un portal mai indepartat a venit o creatura ca ea dar Rumhet, contrar obiceiului sau, nu a mai venit incet sa o terorizeze ci atat de feroce a atacat-o incat intr-o clipa totul s-a sfarsit pentru biata creatura. La noi, s-a auzit doar un tipat animalic si salvatorul nostru a iesit in afara zidurilor si s-a sfasiat singur. Rumhet, contrar iarasi bataii lui de joc obisnuite i-a permis sa moara si asta a fost tot.

Doua exceptii dintr-o data, asa ceva parea incredibil, confuz, haotic. Parea sa-i fie frica sau era doar un alt joc ?!

Uneori, probabil e mai fun sa-ti lasi prada sa aiba speranta; ar putea face jocul mai interesant….

Ust Nasad #3

Oare visul si realitatea sunt asa de diferite? Ce e una si ce e cealalta? Amandoua sunt mirosite, gustate, pipaite, vazute, auzite. Cand esti intr-un vis … pare mai putin real decat realitatea la care te trezesti? Oare chiar pare sau o facem noi ca si o limita, sa para altceva.

De ce uitam rapid ce visam? Ā E o protectie a mintii? E ceva biochimic? Sau doar ceva neimportant poate? O adaptare?

Sa revenim la poveste …

Gata cu visul, a trecut, dar persista in minte, de ce nu se sterge odata? Pare atat de real, pare ca acum s-a intamplat, dar mainile sunt bine, nicio durere. Daca a fost real de ce nu se simte durerea? De ce nu se vede nimic? Prea multe “de ce”-uri …

Se duceĀ pana la urma, ca oricarui gand caruia i-ai dat importanta, iar apoi ai renuntat sa te mai gandesti la el. Ziua trece normal, nimic de tinut minte, doar o zi ca oricare alta. Vine seara, la culcare … Mos Ene vine iarasi, darnic …

Cum vine visul, corpul nu mai e in intuneric decat pentru o clipa. E smuls si adus la lumina, o lumina placuta, calda dar fara Soare pe cer, nu se vede nicaieri dar se simte.

In cetate, se puteauĀ vedea clar cladirile, cerul, pamantul, zidurile dar nici tipenie de om sau animal. Ma plimb, explorez, casele nu au usi, ciudat .. cum sa intre oamenii in ele? Au geamuri dar nu se vede inauntru, sunt dintr-un metal ca argintul, frumos Ā De ce ar fi geamuri opace? Ce rost au ele?

Nu pare sa fi trecut prea mult timp de cand am inceput visul cand am vazut o alta casa care parea mai ingrijita, avea peretii lustruiti, ca o oglinda mare. Ma uit in ea si vad o fiinta cu tentacule in loc de cap si corp translucid, fara picioare, ce ma privea curioasa. Nu-mi era frica si o studiam si eu. Parea ca intr-un joc de imitare, ma imita. Am dat sa ating peretele si blemstemat momentul acela … era dur si am realizat ca … disperarea pusese stapanire pe mine … eu eram reflexia, nu eram doi, ci doar eu. De ce aratam asa? Ma uit la picioarele mele .. nu erau acolo unde le stiam, pluteam deasupra pamantului, nu paseam, ce gluma mai era asta?

Ma uit la maini, nu erau ranite. De ce? Pentru ca nu mai erau maini … erau tentacule, ma uit mai bine si incep sa-mi creasca 5 degete ca cele de dinainte, normale, ma uit la cum plutesc si iarasi la maini … degetele au disparut dar iarasi imi cresc degetele la loc. E un vis … trece … incerc sa ma trezesc si nu pot, dar Soarele apare, ma bucur de el dar incepe sa ma arda, e prea cald, mult prea cald. E ciudat ca nu e nicaieri umbra, speriat fug, plutesc, nici eu nu mai stiu ce e .. par sa am picioare acum, sunt mai ciudate, dar pot alerga. Nu e umbra nicaieri, incepe sa usture lumina, doare putin. Doare si mai tare, Lesin. Ma trezesc inapoi in pat, gata cu visul.

 

Ust Nasad #2

Visul initial, initiatic .. a trecut ceva timp de la el, poate e deformat, poate e exact, timpul mi-a invins memoria limitata ..

Visul .. un cosmar, nu pot descrie in cuvinte, oroarea, frica, chiar si acum intru intr-o stare de agitatie, adrenalina se secreta, senzatia de neputinta, de resemnare revine. Lacrimi curg, nativ, natural .. pentru ce anume nu stiu sau nu vreau sa stiu. In fata e o cetate, un fel de cetate, ziduri inalte, atat de inalte incat par imposibil de catarat pe ele. Sub picioare, e un fel de placa de piatra care pare sa-si schimbe nuanta, rotunda, destul de mare in diametru. Are niste santuri mici sapate, cercuri concentrice, privite atent, te ametesc, se invart si nu se invart, placa pare un monobloc, cum sa se invarta?

Ce ramane de facut? E un vis nu? Sa ne bucuram de el .. curiozitate! Ce e in cetate? Nu pare sa fie o poarta in ea,Ā hai sa vedem cum se poate intra in ea.

La cateva sute de pasi de zid se aude ceva din spate si un tremurat puternic, ca atunci cand te ia pe sira spinarii, o frica ancestrala, ce nu necesita explicatii, apare, nici nu conteaza ce e in spate, frica e paralizanta, mintea refuza sa vada ce e, corpul o asculta si alearga spre zid. Parca alergatul a fost cu viteza gandului, zidul e in fata, unghiile incearca sa sape in zid, si sar de pe degete. Durere? Frica e mai puternica, durerea nu conteaza, dare de sange, bucati de unghii si carne raman si curgĀ de pe zid dar nu pare sa se miste nimic din el.

Resturile organice incep sa intre in zid si niste tentacule ies din zid si intra adanc in carne, tragand corpul spre zid, o gaura devine vizibila in fata. E o recunostinta durerea provocata de tentacule, e o binecuvantare, moartea pare o binecuvantare decat a ramane cu ce era in spate. Corpul trece in partea cealalta a zidului dar tentaculele nu se mai vad, se simt doar, inca sunt in carne. Incep sa sape, dar nu mai doare, de fapt nu se mai simte nimic, orbesc, cineva stinge incet lumina, incet dar sigur, totul e iarasi intunecat dar e o liniste, nimicul poate fi placut, e o senzatie de siguranta, de pace. Visul e gata, transpirat tot dar AICI, a fost doar un vis.

Ust Nasad #1

Era odata un baietel normal. Era.

Intr-o singura zi, intr-un singur ceas, intr-o secunda timpul se contracta, se dilata si este a devenit era. Efemer! La sfarsit totul pare efemer si in ceata, fara sens, fara noima. E ca si condusul in ceata densa cu viteza mare … o iluzie de control care poate pieri oricand.

Baietelul .. se juca si din senin temperatura crescu puternic, convulsile la fel si gata, ca intr-o clipita este deveni era. Simplu. Ajunse undeva, totul intunecat, infricosator, daca venea omul negru? Se intreba ce i s-a intamplat? Confuzie doar. Dintr-o data cateva socuri il trezeste, oameni in jur, speriati. Ziua a trecut, noaptea a trecut, cate zile nu mai stie. Cum? Nici el nu stia. A ajuns acasa, totul a revenit la normal.

Trecura cateva zile, saptamani poate … timpul a disparut, copii au nevoie sa fie invatati ce e azi, ce e maine, ce e timpul … doar acum, ca si parinte, realizez cu adevarat asta. Timpul e o iluzie, dar invatat si indoctrinat il putem percepe ca o succesiune de nopti si zie.

Veni o noapte, oarecare si Mos Ene il duse intr-un vis ciudat, unul care-i schimba eul. Schimbarea tine de perceptie, nici acum nu inteleg daca a fost schimbare, inlocuire sau pur si simplu altceva, nedefinit.

Visul .. dar ce e un vis? Nimeni nu stie cu adevarat. E ca si in discutiile despre religie, politica, sport. Fiecare cu parerea lui! Succesiune de trairi in faza REM a somnului; dorinte neimplinite; metoda de comunicare cu divinitatea/divinitatile; o alta lume etc.

Visul ..