Tag Archives: sete

Noul Testament – Matei – Capitolul 5/28

1 Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte şi, după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El.

La cuvantarea de pe munte nu se stie formula ucenicilor, erau doar cei 4 sau mai multi?!
Episodul pare sa mai fie descris si in Luca, 6:17 dar e in contradictie cu Matei 5:1:

S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş, unde se aflau mulţi ucenici de-ai Lui şi* o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor.

In Matei se observa “S-a suit pe munte” iar in Luca : “S-a coborat ..” deci nu poate fi vorba despre acelasi episod. Chiar daca “Fericirile” sunt descrise in ambele episoade nu inseamna deloc ca e acelasi episod. Ca si Invatator, Isus, a predat de mai multe ori aceleasi invataturi (ca si un profesor/invatator din sistemul scolar).


2 Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:

Ce se observa la fericiri, in contrast cu Moise, invatatorii legii, profetii care incepeau cu porunci si amenintari, Isus incepe amical cu promisiuni si consecinte bune si datatoare de viata vesnica.
In acelasi timp putem vedea fericirile ca si CONDITII pentru a face parte din Imparatia lui Dumnezeu.

 

3 „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

??????


4 Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!

Nu se refera la plansul ca si lamentare ci la plansul din cauza pacatului observat la altii sau comis de noi insine. In 2 Corinteni 7:10 :

În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când* întristarea lumii aduce moartea.

5 Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!

?????
6 Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!

Foamea si setea sunt senzatii care nu dau pace omului, ajung la disperare daca nu sunt satisfacute. Isus vrea de la cei ce Il urmeaza sa fie flamanzi si insetati dupa neprihanire, luptand pentru “satisfacerea” ei (asa cum luptam pentru a ne astampara foamea si potoli setea).
7 Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

Aceasta fericire ma duce cu gandul la rugaciunea “Tatal Nostru” din urmatorul capitol din Matei:

6:12 şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
6:14 Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
6:15 Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

si reciprocitatea judecatii dupa cum ii judecam si noi pe altii. Dupa cum e si expresia noastra “a plati cu aceeasi moneda”.
8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

“Inima curata”, ca si expresie, apare de mai multe ori in Biblie aratand cat de placuta e Domnului. Exemple:

Psalmul 24:3 Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel Sfânt?
Psalmul 24:4 Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele.

Expresia simbolizeaza nu puritatea exterioara ci cea interioara, unde doar noi si Tatal stim ce e, daca un fapt bun e motivat de Duhul Sfant sau de nevoile firii noastre pamantesti.
9 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
10 Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
11 Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.
13 Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.
14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.

 

 
15 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă.
16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

 

17 Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.

Fiind la inceput de misiune, Isus isi arata clar motivele: nu a venit sa strice/desconsidere Legea si Prorocii ci ca sa implineasca profetiile.

18 Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.

“Caci adevarat va spun” este o expresie puternic afirmativa folosita doar de catre Isus pentru a sublinia un adevar ce urmeaza a fi aratat.
19 Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
20 Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
21 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.’
22 Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ‘Prostule!’ va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine-i va zice: ‘Nebunule’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei.
23 Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,
24 lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.
25 Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum, ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului şi să fii aruncat în temniţă.
26 Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.
27 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu preacurveşti.’
28 Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui.
29 Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
30 Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
31 S-a zis iarăşi: ‘Oricine îşi va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărţire.’
32 Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, în afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.
33 Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.’
34 Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;
35 nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat.
36 Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.
37 Felul vostru de vorbire să fie: ‘Da, da; nu, nu’; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.
38 Aţi auzit că s-a zis: ‘Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.’
39 Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
40 Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
41 Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
42 Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.
43 Aţi auzit că s-a zis: ‘Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.’
44 Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46 Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?
48 Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.